Care sunt șansele tale de a studia în SUA un program de master sau doctorat?
Și ce trebuie să faci pentru a reuși?

EDMERICA îți oferă un curs de pregătire și consiliere pe tot parcursul procesului de aplicare.

Cursul Student în SUA (pentru Master și Doctorat)

ÎNCEPÂND DIN 3 AUGUST

Descoperă sistemul educațional american, caută programul potrivit și începe lucrul la aplicația ta.

Cursul EDMERICA

Știai că în SUA aproape 50% dintre cei care urmează un doctorat nu au terminat deja masterul? 

Programele de masterat și PhD în SUA oferă oportunități excepționale pentru dezvoltarea carierei tale: profesori/mentori de talie mondială, facilități pentru cercetare, oportunități de finanțare și de avansare profesională. 

Prin sesiuni săptămânale practice și interactive, în grupe mici, vom lucra împreună eficient pentru ca tu să cunoști sistemul educațional american din interior, să compari ce-ți poate oferi fiecare program în parte, academic și financiar, să faci pași chiar vara aceasta pentru a-ți îmbunătăți șansele de admitere, și să începi lucrul la aplicație. 

Următorul curs online Student în SUA dedicat celor interesați de studiile postuniversitare se va desfășura în perioada 3 – 31 august, marțea între 17.00-19.00.

Sunt Statele Unite o destinație accesibilă pentru un aplicant din România?

1,1 milioane

de studenți internaționali studiau în SUA în 2019-20

1.000

de români studiază în SUA în prezent

peste 600 de studenți la nivel de studii universitare, aproape 400 la nivel post-universitar

7,4 milioane

de dolari sunt acordate anual în SUA pentru burse private

Consiliere individualizată

Dacă ai nevoie de sprijin individualizat, s-ar putea să ți se potrivească mai bine serviciile de consiliere.

Consilierea individuală

Vrei să ai sprijin pe tot parcursul aplicării?

Procesul de aplicare în SUA include patru pași:

1. Auto-evaluare ghidată și selecția universităților
2. Dosarul de aplicare (foaie matricolă, eseurile personale, recomandări, materiale suplimentare)
3. Aplicația financiară
4. Activități post-aplicare și aplicarea la viza de student. 

Dacă ești la începutul procesului de aplicare, noi te sfătuim să lucrezi în paralel la Pașii 1 și 2.
Iar dacă dorești să parcurgem întreaga aplicație împreună, consilierea individuală EDMERICA e pentru tine.

Dacă-ți propui să trimiți aplicațiile în toamna-iarna 2021 (adică vrei să începi masterul/doctoratul în august 2022), primăvara-vara aceasta e momentul să demarezi consilierea individuală, ca să poți parcurge toți pașii necesari. 
Fiecare aplicant are alte planuri și nevoi – și deci calendare de aplicare. În general însă, cu cât ai mai mult timp, cu atât ai mai mult control asupra acestui calendar, așa că hai să discutăm!

Sau ai nevoie doar de consiliere pentru eseuri?

The essay can make or break the application.

Asta e o veste bună dacă ai eseuri de care ești mulțumit, scrise după principiul de “Show, don’t tell,” nu? 

Dacă stăpânești celelalte părți ale aplicației, dar ai nevoie de un thinking buddy pe partea de eseuri, putem lucra împreună pe întreg procesul de creare al eseurilor principale și suplimentare reprezentative pentru tine:
 strategie, brainstorming, scriere și magica (și poate câteodată frustranta) editare.

Vei vedea și cum poți lucra smarter, not harder, pe partea aceasta din aplicație, mai ales când ai la dispoziție timp limitat pentru a scrie eseuri pentru 10-15-20 de universități.

Eseurile sunt extrem de importante, dar la fel de importante sunt și celelalte elemente ale aplicației.

Înscrie-te

Spune-ne mai multe despre tine și notează-ți întrebările, iar noi o să te contactăm ca să discutăm despre pașii următori.